O zi

Azi nu am plâns şi nici nu am râs…azi nu am mers şi nici nu am venit…azi nu am luat şi nici nu am dat…azi nu am tăcut şi nici nu am vorbit cu tine…azi nu am făcut planuri şi nici nu le-am dărâmat… azi nu am construit palate şi nici nu le-am distrus…. azi am făcut ceva mai semnifcativ decât să tâjesc după o vorbă întârziată! Azi am trăit pentru că sunt întreagă, nimic nu lipseşte şi totul se va completa. Şi dacă ţii cont că totul se schimbă, atunci gândeşte că uşa promisă a fi deschisă este posibil să se fii închis sau mutat. Fereasta freamătă de la vânt şi corpul inert de oboseală se uită absent la jocul umbrelor şi al vocilor. Azi a fost senin, mâine…..

Aminteşte-ţi de prezent

Amurgul îşi strecoară fâşiile de întuneric asupra camerei. Foşnetul copacilor din faţa geamului meu se aude ca o ameninţare sumbră a ceea ce poate urma. Îmi întorc privirea către masa pe care zac foile care cu greu le-am salvat de la focul purificator al ultimei crize.  Ce ar putea să urmeze acuma? Când totul îşi schimbă forma la fiecare 3 minute? Totul se poate nărui, dar la fel de bine totul poate reveni la forma iniţială. Forma lor de dinainte de momentul zero al prăbuşirii. Privesc cu ochi sticlos la clipele din urmă…  Nu mă mai atrage nicio urmă de sentiment blând. La răscruce mi-am ales destinul şi astept să fie vremea mea. Amintirile nu sunt decât o modalitate de a mă atrage în abis. Refuz.

Foşnetul se precipită şi se extinde… bubieli în jurul meu. Se întrevede ce trebuia să fie. Întorc spatele şi pironită asupra luminii pâlpâitoare a focului arunc şi ultimele suveniruri ale celui care am fost. Frunze, vânt, fum… Mai departe, spre un alt foc mistuitor mă îndrept ademenită de privirea calmă de azur. Îmi cântăresc în minte dimensiunile dezastrului pe care îl pot provoca. Linişte în mine. Foşnetul e aproape. Înţeleg chemarea ascunsă în mine. Pornesc. Dincolo pare mai luminos şi mai frumos. Instanţe ale trecutului se furişează în dreapta mea, stânga le elimină treptat şi irevocabil. Ochiul de jar mocneşte în mine şi îl las să mă cuprindă. Ştiu că mâine nu va mai fi un aici sau un eu, dar va fi un acolo şi un alt timp.

Împachetez cu grijă ultimele foi şi le privesc perpelindu-se. Nimeni nu va ştii, nu va bănui cele petrecute. Cu mişcări mecanice de forfece metalic se taie ultimele conexiuni. Liber şi disponibil. Îndrăzneşte acum să atingi prezentul.

Postcard

După zile petrecute în micul meu locşor din oraş, orizontul mi se lărgeşte odată ce privirea îmi curge lin peste culmile din zare.  Aerul curat pare o binecuvântare şi îmi deschid palmele pentru a-l aspira cu întreaga fiinţă. M-am delectat nu numai cu atmosfera parcă primenită, dar şi cu zâmbetul inocent şi plin de cunoştinţe ascunse ale celui care nici primul an nu l-a străbătut complet în viaţă. Baterii  reîncărcate şi griji închise în cufărul neliniştirilor lăsat în colţul crepuscular al camerei. Coline neregulate şi masive impun tăcerea şi contemplarea. Pete de azur peste tot, alături de nori şi de crengile semi-dezgolite ale copacilor. Dar nicio pată ca cea pe care o vedeam de câte ori închideam ochii, obsedant şi pedant.

Timp de sculptat veşnicia în lumina zorilor şi în privirea candidă a mielului care zburdă peste câmpul înverzit.

Noi interese (2)

Cu ceva timp in urma va prezentam cateva dintre deliciile pe care manutele mele au avut bunul simt sa le creeze. Acuma veni timpul altor delicii sa vada lumina monitoarelor. Pentru ca bucataria mea nu este o simpla parte a apartamentului, ci mie chiar imi place sa petrec timpul acolo gatind si nu facandu-mi unghiile; am mai produs si alte incantari decat supra-saturatii cartofi prajiti.  In cadrul unui proces de evaluare si decizie am ajuns la unele retete (pe care le-am si schimbat pe parcurs pt ca ma simteam in chefuri  creative). Asadar, va prezint pe cele de mai jos cu precizarea ca unele nu au mai apucat sa fie binecuvantate de blitz pentru ca furculitele si lingurile loveau cadentat masa si a trebuit sa ma supun instinctului matern de a hrani pe cei ce plang.

Si am pastrat cele mai bune la final!!

Pentru un zambet garantat un animalici haios certificat

Putine persoane stiu cu ce ma ocup eu zi de zi, atunci cand nu sunt in oras sau cu amicele la cafele. Un singur aspect vroiam sa subliniez aici, deoarece lucrul alaturi si mai ales cu oamenii este cel mai dificil de realizat zi de zi fara o doza de nesimtire. In fiecare zi este ceva care sa ma uimeasca si sa ma faca sa ma intreb cat de subtire este linia intre oameni si animale.

Uneori iti vine sa o iei razna cand vezi cat de animale searbede sau limitate pot fi cei din preajma ta si atunci e cazul sa iei o mica pauza. Poti sa iei o maxi-pauza si sa-ti schimb sexul sau orientarea sau sa iei  o mini-pauza si sa te hlizesti la pozele haioase cu animale de pe http://animalici.ro/. Iar, in opinia mea, mai castigat iesi alegand cea de-a doua varianta. Nimic nu innsenineaza fata cuiva mai tare decat o poza nostima cu animale realizata la momentul oportun.

O poza plina de umor cu un animalut pufos si simpatic poate face minuni asupra tenului si mai ales a psihicului deja bombardat de mojiciile si mizeriile celor ce se cred superiori in parcare, dar nu stiu decat sa fuga daca apare o concurenta.  Asa ca, sfatul meu (nu ca cel de la Lion) este sa mai stati la calculator, dar nu pentru a va bombarda pupila cu xxx-uri, ci pentru ava destinde muschii fetei si mai ales cei ai imaginatiei.

Zile

Uneori astepti o zi intreaga, alteori zile in sir si uneori zilele se acumuleaza in ani. Astepti sa se produca inevitabilul de a te indragosti sau de a gasi persoana cu care sa comunici instant fara probleme.  Dar cum sa reactionezi cand acest inevitabil devine improbabil si apoi imposibil?

Si cand pe neasteptate inevitabilul se produce mintea incepe sa relationeze ganduri si stari pentru a se asigura ca ceea ce e in fata ochilor nu e un miraj autoindus. Interesant cum toate cele fripte si consumate, rumegate ore in sir in intuneric si singuratate se arata acum pentru a crea impedimente psihicului de a se atasa.

Intentiile mele sunt bune, dar mai mereu intelese gresit. Asa ca, bun venit, prieten vechi si indragit, auto-cenzura necesara pentru a nu lasa barierele plecate oricui doreste sa patrunda pe taramurile psihicului fara taxa.

Pierdut bun simt

Unde pe drum si prin ce metoda am pierdut oare noi, ca si natiune bunul simt? Sa se fi ascuns el oare in spatele arogantei si al tupeului de a fi primul cu gura mare? Nu se mai proportioneaza cuvintele, nu se mai cunoaste auto-cenzura? Incet incet ni se pare  corect sa fim cat mai marsavi si mai indecenti in limbaj si comportament. Pentru ce atata complicatie pentru a ne soca?

Oricat s-ar urla ca “tineretul nu stie”, din pacate nu sunt ei cu cele mai mari probleme de comunicare si relationare. Din nefericire, cei care ar trebui sa educe de mic tineretul sunt cei care nu stiu decat sa ia 2-3 paharele la bord inainte de a suna un numar luat de pe un site decent si absolut legal pentru a incepe sa-si etaleze pretentiile ilicite si de libidou crescut de alcolemie.  Expresii si comportament care nu isi aveau nici locul si nici legatura cu site-ul care promoveaza decenta si responsabilitatea.   Neuronii s-au prajit de mult si un asemenea comportament nu face decat sa scarbeasca si sa ma faca sa ma indoiesc  ca noi, ca si natiune mare si dolofana, vom reusi vreodata sa ne ridicam la un alt nivel.

Atata timp cat oameni la 40-50 de ani nu stiu sa sune la un numar si sa ceara informatiile de care ei au nevoie; in loc sa le presupuna sau sa isi inchipuie ca e asa cum e in mintea lor ingusta fara o verificare;  sa nu ne asteptam sa ne ridicam decat la un alt nivel de cretinism. Si la ce altceva sa ne asteptam daca acestea sunt modelele promovate chiar de Vatican???     http://www.newz.ro/stire/78682/sexul-cu-prezervativ%2C-interzis-in-timpul-casatoriei/

Noi interese

Lipsita fiind de capacitatea de a-mi exercita interesele in alte directii mi s-a deschis o noua dimensiune a apartamentului meu, anume bucataria. De cele mai multe ori o ignoram si rezolvam repede cele de-ale gurii. Dar acuma imi dedic o mare parte din timp acestui aspect si imi place la nebunie. Mai jos sunt unele dintre experimentele mele, dar au mai fost si altele mult mai delicioase care nu au mai apucat sa fie pozate ca au si disparut (am prieteni pofticiosi )  ).  Talentele mele culinare, recunoscute de mult timp de altfel, au primit noi laude si bineinteles ca asta sporeste efortul !

25 pe 25

A fost  Craciunul si multumita zapezii care a fost omniprezenta si abundenta (cum se cuvine de altfel) m-am putut bucura de sarbatori din nou.

Dar mai ales mi-am reincarcat bateriile in baza afectiunii celor 2 mari minuni din viata mea. Fara ei un 25 implinit pe 25 nu era la fel de plin.

Indiferent unde as fi sau ce as face inimioara mea e pe jumate plina de baietii mei cei dragi. Da, pata in azur, si tu esti unul dintre baieteii mei scumpi chiar daca nu te pot posta .

Anotimpul lui Mosu’

Eu una am scris duzine de scrisori lui Mosu, majoritatea s-au implinit; dar nu despre asta vreau sa vorbim. Acuma cativa ani m-a ajuns din urma semnificatia zilei de nastere si am incercat sa actionez ca atare. Asa ca am devenit un mic freak generos, dar cam nevrotic si indraznet. Si anul trecut am simtit pentru prima data dupa 10 ani ce inseamna bucuria daruirii. Si nu am simtit-o pe chitantele cadourilor, nici in frenezia cumparaturilor, nici in betia de lumini, bomboane si beteala din brad. Ci pur si simplu in privirile celor dragi in timp ce deschideau ceea ce eu le pregatisem din timp cu grija. A fost momentul cel mai plin din viata mea, moment care m-a facut om rotund si deplin.

Dar a trecut un an si magia s-a stins intre timp. Anul acesta nu va mai bate Mosu de pe alte taramuri la usa celor dragi mie pentru ca s-a pierdut ceva din Mary Christmas cea fericita. Am ramas fara vlaga pentru a ma bucura de luminite si toata perioada ce va urma mi se pare o adevarata tortura psihica. Nu am cum scapa si poate ca nici nu trebuie sa scap.

Altfel cum credeti ca creste rata sinuciderilor in perioada Sarbatorilor?  Parerea mea e ca nu singuratatea ii impinge la asa ceva ci faptul ca  trebuie sa faca fata rudelor care le vor scoate ochii ca nu au indeplinit ce isi doreau rudele sa indeplineasca. Prea incurcata logica mea? Nu cred, uitati-va atent in jurul vostru si veti gasi cel putin o persoana cu care nu vret sa vorbiti pentru ca nu face decat sa se laude si sa umple pe restul de noroi.

Ei bine, Merry Mary anul asta va fi absenta in spirit. Asta e dorinta mea de Craciun : sa fiu lasata sa vegetez pe planeta mea movulie. Si daca nu ati inteles aluzia, nu e dorinta numai de Craciun, ci si de ziua mea. Bye-bye