Inconstienta

Se pare ca unora nu le este de ajuns repertoriul standard, international de semne si de expresii care sa transmita mesaje. Exemplul de fata l-am descoperit la Gheorgheni, HR intr-o piata.

Iarăşi pe culme

Azi am fost pe val…cuvintele ieşeau fără să mă străduiesc prea mult, am avut nevoie doar de  tastatură şi de un monitor. Nici nu mai simt golul ce se îtinde înăuntrul meu. M-am obişnuit cu el, chiar mi-ar lipsi dacă nu ar mai fi. Şi nu se întrevăd semne de o altă rezolvare, pentru că nu vreau să fiu eu cea care pune piciorul în prag. Pot şi eu la fel de bine să ignor elefantul roz din încăpere şi să-l ocolesc atunci când începe să ocupe prea mult spaţiu. Şi frumos mai este elefănţelul nostru, l-am îngrijit bine.

Mai am răbdare. Şi în plus, mereu revii la mine în vise, nu renunţi la ceea ce vrei să-mi spui. Vorbeşte!

Fobia

O gheară de lumină se prelingea pe peretele scufundat în mâlul construcţiei de visuri. Se îndrepta rapid spre centru, încerca să se strecoare repede pe toată suprafaţa pentru a o descoperi vederii oarbe. În încercarea de a trece neobservată s-a ciocnit cu ultima fărâmă de speranţă rămasă într-un colţ sub dărâmăturile aşteptărilor.  Astfel,  pe furiş un mic spaţiu a apărut pentru o pată de culoare, un palidă tentă de azur care să suplinească şi împlinească.  Aburul călduţ şi azurul primăverii nu sunt decât raze superficiale de UV-uri pentru ochii neobişnuiţi cu altă sursă de lumină decât cea reflectată de pe mâzga lacului de lacrimi vărsate în inconştient. Fobiile cresc şi se înmulţesc nestingherite de prezenţa pândarului, pământ propice pentru paranoia. Noroc să fie sau doar prilej fortuit apariţia apatiei cauzate de astenia de primăvară? Indiferent de răspuns braţele se deschid în întâmpinarea apatiei şi anemiei! Iar gândul meu obscur întinde tenacule pentru a cuprinde tremurul ochilor răzleţi, pătaţi.

Bizzaro-world

Dimineaţa se mistuia încet în lumina ledurilor de la monitor şi tastatura. O nouă  zi pregătea un atac surpriză asupra simţurilor mele.  Acuma nu îmi rămâne decât tăcerea, liniştea completă şi reconfortantă. Alteori căutată şi dorită; acum doar apăsătoare şi parcă mustrătoare pentru torentul de cuvinte pe care le-am absorbit aseara.  Aşa că astăzi sorţi au decis. Muţenie prin obligaţie şi nu prin alegere. Iar dacă se iveşte tentativa de a exersa glăsciorul se pedepseşte printr-o tulburătoare mixtură de geamăt şi de scrâşnet de hârtie.  Mă uit cum se preling valuri de aburi de pe marginea cănii şi încerc să le sorb în mine cu nesaţ. Uitasem că azi nu e nimic real şi am atentat la un Jedi mind trick pentru a apropia până la confuzie mirosul cafelei cu pata de azur.

Buna din nou si de la inceput

Descopăr cu stupoare că mi-e din ce în ce mai greu să mă desprind de privirea sfredelitoare care se reflectă în oglindă. Şi asta pentru că nu sunt ochii mei cei care se uită la mine cu sclipiri de inchizitoriu.  Schimbarea de scenariu se pare că  a avut un efect compromităţor, pe care nu-l prevăzusem. Personajele pare a fi aceleaşi cu mici modificări, nu se mai acceptă orice fel de comportament, pentru că nu mai suntem la grădi unde personalităţile noastre erau în formare. Cu unii este posibil să o iei de la început, dar cu unii nu se mai încape în această formulă de noutate. La fel ca orice progres şi pas înainte, ceva anume se va pierde pe parcurs – fie că ne place, fie că nu. Dar unele sentimente şi gesturi rămân întipărite în memoria senzuală a corpului ca mici particole înfierate în membranele celulelor. Întinsă comod pe canapea, în mod inconştient mâna îmi atinge locul fin de pe gât unde au rămas urmele buzelor tale calde. Sărut aproape furat în timpul îmbrăţişării şi în acelaşi timp gest de intimitate care surprinde o altă latură a fiinţei umane.

Nu încă sau nu azi

Feţele se îmbinau şi se îngrămădeau în jurul meu, dansând parcă pe valuri de ceaţă ieşite din creierul meu ce se consuma mocnit. Nimic nu era mai clar decât durerea surda din mâna dreaptă. Încercând să o ridic am răsturnat visele atent adunate în bol şi s-au făcut ţăndări pe gheaţa lăsată de aroganţă.  Sentimentul de copleşire era la apogeu şi nu îmi rămăsese decât să mă retrag în umbra caldă a fiinţei ce am fost.  Am îndreptat privirea spre el sperând să îi surprind sclipirea dar locul era gol.  Azi nu pare să fie memorabilă, dar ziua nu s-a terminat şi este la îndemâna mea să schimb scenariul sau personajele.

Momente

Viata noastra este o insumare a clipelor si momentelor petrecute alaturi de ceilalti. Sunt clipe pe care nu vrei sa le uiti, altele in decursul carora toate principiile tale sunt spulberate dintr-o singura miscare de catre altcineva.  Dar sunt si clipe in care ratiunea si logica fac loc furiei iminente.

In fata ochilor mi se deruleaza momentele in care zambetul mare de pe fata mea iti lumina privirea.

Noi orizonturi sau strafulgerari

Din experienta am fost invatata ca nimic bun nu imi va sari efectiv in cale. Ca trebuie sa depun o cantitate susbstantiala de munca pentru a reusi ceva. Nu spun asta pentru ca ma plang, ci pentru ca in ultimul timp, lucrurile par a se rezolva de la sine. Sa fie oare rasplata indelungatelor mele eforturi sau noroc chior? Problema mea acuma rasare, in momentul in care se implica norocul. Deoarece nimic nu este gratis, nici macar norocul. Unora norocul le aduce mai multe facturi decat beneficii, si eu una ma numar printre ei.

Acum astept cuminte ca un solobanel in casa sa pice si celalalt papuc. Sa mi se cutremure viata din nou, la fel ca usa pe care ai zguduit-o singur si nesilit de nimeni.

Vicii

Ce slaba e natura umana cand este in fata provocarilor. Cat de multe si variate sunt tentatiile din jurul nostru.

Viciile mele numara printre altele cafeaua buna si la ibric, un vin de tara sau o feteasca demidulce, un amic cu care sa asculti un Bob Marley si imposibilitatea de a spune NU celor care imi sunt dragi.

Viciul tau care e? Sau te consideri atata de pur si cast?

Inspre o alta zi

Intunericul se disipeaza incet incet in zorii unei alte zile din aceeasi viata.

Astept pata de azur la o cafea. Dar aburii se preling incet pe cana si pata se lasa asteptata. Cata umbra ai aruncat asupra inimii si imaginatiei mele nu cu mult timp in urma. Ma pricep poate la manipularea cuvintelor, dar atunci cand este cazul, buzele mele nu stiu sa rosteasca ce e mai important. Incep sa imi respect auto-cenzura interna.

Ziua abia a inceput si am sperante mari pana la sfarsitul ei. E doar o alta zi la prima vedere. Dar daca e ziua care va schimba destine?

Cafeaua inca e pe masa asteptand sa fie sorbita… ma indrept lenes spre ea si ma cufund in aburii ei aromati.