Buna intentie

Citeam pe blogul unui amic ca nicio fapta buna nu ramane fara rasplata. Cam asa e in viata noastra cotidiana. Mi s-a intamplat de multe ori ca cele ce porneau foarte bine ca si maini de ajutor intinse altora sa se preschimbe in fracturi, de cele mai multe ori deschise. Si nu vorbesc de un incident izolat, ci de o multitudine de oameni care nu stiu sa aprecieze un om de calitate.

Nu ne facem soarta cu propriile maini. Suntem ajutati de ceilalti sa ne sapam gropi pentru a ne rupe picioarele pe drumul bunei intentii. Sau suntem injunghiati si ingenunchiati pentru ceva ce am vrut sa facem ca sa-i fie persoanei bine.

Nu e intotdeauna asa si cand cineva pe care fara sa stim sau vrem l-am ajutat ne suna si ne multumeste din suflet parca intreaga atmosfera e inundata de bataile inimii noastre. Exista si momente ce te implinesc, dar cele ce se lasa cu critici si reprosuri sunt cele care te marcheaza si te schimba din pacate. Oricate suturi si ghionturi am primit de-a lungul drumului, nu am pierdut atitudinea civica de a ajuta, indiferent de persoana sau de inclinatiile ei. Sunt mereu gata sa ajut si sa infrunt pe altii pentru cei in care cred. Dar acum, am ceva in plus. Stiu sa ma astept la un cutit in spate si sa prevad dezastrul inainte de a se petrece; chiar daca nu ma dau la o parte din calea lui. Toate sunt menite sa vina si noi sa le infruntam. Poate asa stim sa ne depasim limitarile si barierele.

de moment

A inceput de doua ore sa picure fin perdea sidefie de stropi impuri. Intreg orasul e obscur acuma si toti suntem mici sobolani ce fugim spre adapost. Imi inchipui cum o sa ma strecor intre asternuturi si am sa ma pierd in picoteala dulce a caldurii. Dar pana atunci am sa ma omogenizez in masa oamenilor ce petrec si am sa imi permit cateva ore de prietenie.

Ai sa-mi fii alaturi pata in azur?

Delerium

Nimic nu este mai surprinzator decat lipsa de informatii a unui om care are acces la internet. Nu o singura data m-am izbit de cereri precum ” imi cauti te rog pe net…?” si asta de la oameni care ma cautau pe messenger! Interesant cum atunci cand avem acces la asemenea motoare de cautare precum Google sau altele nu stim sa le folosim pentru a ne ajuta. La ce rost atunci toti banii aruncati pe conexiune? Numai k sa fim online si atata?

Si pentru a-mi exemplifica cele spuse pana acuma am sa va povestesc ceva despre un nenea care isi dorea un caine. Cand omul a ales rasa nu cred ca era  titrat in rasele canine, ci a fost impins usor de la spate de tantita cu care isi imparte noptile (asa cum se intampla de obicei de altfel ). Si uite asa omul isi alege un micut si simpatic Saint Bernard. Cainii acestia sunt fantastici din toate punctele de vedere, mai ales din cel al dimensiunilor impresionante. Dar nenea acuma dupa ce e mandru ca astepta caine, ce planuri credeti ca-si face? Ei bine, nenea vroia cainele micut ca sa il poarte in rucsac prin Bucuresti! Complet increzator in alegerea lui nici macar nu ii trecuse prin cap sa verifice putin rasa pe net. Normal ca tot ce e mic e simpatic (chiar si cazul cu atarnatul ) ), dar nu se gandea nenicul ca odata si odata tot va creste? Si mama, cat poate creste ). Mai sigur era sa te bagi tu nene in rucsac si sa te legi de spinarea animalutului. Asa macar ai un mijloc de transport asigurat si propriu, fara sa mai suporti respiratiile altora in ceafa!

La fel de interesant e sa ti se ofere adrese de e-mail genul www.gicutanenicu@yahoo.com; astea is preferatele mele! Sau sa nu stie ce e ala document atasat la e-mail si sa nu-l citeasca; dar apoi sa te caute sa tipe ca esti un mincinos ca nu ai trimis. In orice mediu ar fi acesti oameni, oricat ar fi de prinsi pe picior gresit nu vor admite niciodata ca ei gresesc; ci restul lumii e putin luata! Nu degeaba se spune ca sunt fericiti cei ce nu cunosc!

So fell…

Nu-mi pot dezlipi de pe retina imaginea petei de pe azur si simt ca o sa-mi ia foc si retina si ochi si pata galbena. Sunt inconjurata pana la sufocare de senzatii si incep sa par ca Alice. Dar din nenorocire nu am si eu un Wonderland sa ma refugiez din cand in cand . Viata a devenit muzeu, unde pot sa privesc orice clipa, dar sa nu mai ating niciodata o stare de euforie, ci doar de catharsis daca stiu cum sa ma purific prin arta. Dar nici arta nu e macar, ci mai degraba kitsch a momentelor traite de acest biet corp esuat.

Tanjind pe canapea

Azi e o zi excelenta pentru a ma intinde pe canapea si sa visez cu ochi deschisi in timp ce razele mi-ar topi carcasa de amfibian. Azi voi incerca sa ma ridic pentru prima data de la caderea in abisul negrei constiinte. Dar nu am de gand sa ma schimb, ci doar sa invart obrazul.  Pielea mi s-a ingrosat si nimic nu pare sa patrunda dincolo de scutul sidefiu al suspiciunii.

Azi poate am sa-mi revad bucatelele de suflet insirate siroind sau am sa ma plimb pe aleea cutitelor amintirilor. Si poate ca totusi pata ochilor albastri mi se va arata ca un miraj.

Drept de Autor pe Creatie sau pe Creator?

Poate in timp voi reusi sa atac problema intr-o maniera potrivita. Dar acuma nu vad decat rosu in fata ochilor si nu stiu in ce directie sa privesc doar sa intrevad altceva decat cele ce ma umplu de resentiment.

Cum sa explici cuiva ca tot ce ai compus din creierul tau mic si indoit ca un covrig de idei este creatia ta, puiutul tau si doare cand vezi ca este modificat si rupt, taiat in bucatele si recompus? Nu sunt un post- modernist, nu sunt un dadaist, nu am pretentii de alte curente care se bazau mai ales pe exceptii si extavaganta. Nu sunt decat un simplu om care a stiut sa absoarba in timp din toate domeniile si mai ales imagini, plastice sau nu care mi-au umplut nu numai inima, ci si viata. Iar acuma ma cred suficient de capabil sa creez si eu o imagine placuta auzului sau vazului, indiferent daca ea va fi sau nu memorabila sau pertinenta.

Dar e creatia mea si nu pot sa respir cand o vad ciopartita fara acordul meu. Sunt supra-realista , stiu…. Cui ii mai pasa de tine daca materialul este livrat? Nu esti decat o mica farama si ceea ce ai reusit sa scoti “din tine” va fi folosit de altii sau nu va fi folosit deloc. Incerc sa deschid gura, dar cuvintele care ies par a se evapora din cauza trecerii intr-o raceala de lume.

Picatura chinezeasca

Numai la asta ma gandesc. Si de acum 2 minute mintea mea nu mai percepe caderile sufletului, doar pe cele ale corpului. Pulsatiile venelor sunt resimtite ca reverberand in intregul univers. Aud cum creste firul de par, cum se inalta de la radacina, cum colcaie micro-organismele pe mine.

Si ma cufund tot mai adanc ca in namol in ganduri, dar nu in mine. Suflet pustiu sau tarcat de taieturi, se taraie spre o iesire, nu spre o lumina. Senzatii demult pierdute, indelung dorite se ingramadesc la marginea sperantei si se ranjesc inapoi de parca ele fara mine ar fi ceva.

Astept doar sa treaca timpul sa ajung. Dar nu mai am unde ajunge. Astept ca sa o pot lua din loc, sa plec, sa ma tot deplasez si sa tot inaintez spre un abis. Astept!