E liniste acuma, atat de liniste ca imi simt venele cum imi pulseaza la tample. In jur tacere. Umbra ma impresoara. Nu e intuneric apasator, inabusitor, e aproape calmant sa nu mai simti ritmul celor din jur.
Tacerea e cea reconfortanta acuma. Nu mai aud tipetele din capul meu si nici urletele tale de mascul frustrat si nici cuvintele mieroase acoperind minciuna. Nu mai e nimic, decat liniste si tacere.
Nu e chiar singuratate, e mai mult decat atata. Nu ma risc sa spun ca e libertate, ca as fii prea departe de adevar.
In liniste, tacere si umbra incetul cu incetul descopar cum e sa fii om, cum e sa fii multumitor pentru fiecare zi. Si mai presus de toate, descopar cu surprinderea omului ce abia deschide ochii spre lume ca eu pot exista fara tine! In viata si lumea mea nu mai exista un “tu” tiranic si neputincios. In viata mea exist doar EU!
