….

Se naste o noua etapa, se dezvolta un nou om in viata mea. Un pas pe care l-am facut in laturi se pare ca a devenit intre timp crucial.

Imi pare ca lumea devine din ce in ce mai mica, se retrage sub pietre si se taraie sub lumina soarelui. Au disparut fiintele bipede, au fost inlocuite de un soi de animal terestru care se taraie in propriile urme baloase pentru a inainta.

Ma asez cuminte pe o treapta ce pare a fi apratinut candva unei scari de bloc si ma uit atent in jur la neputincioasele creaturi. Ma uimeste incapacitatea lor de a se misca si a constientiza ca aproape de ele zace pericolul. Corpul diform si lunguiet, lipsa de personalitate si nici o urma de inteligenta, fie ea cat de primitiva si naiva. Una dintre ele incearca fara succes sa se deplaseze si la un moment dat se rastoarna si incep sa oberv un alt lucru interesant.

Nu erau creaturi neobisnuite. Mi-erau la fel de cunoscute ca si aerul pe care il respir. Si totusi de ce nu am reusit sa reperez asta de la inceput? Nu am reusit sa vad dincolo de aparente si sa observ ca cei ce se miscau ca niste moluste in fata mea imi erau familiari. Poate pentru ca nu mai e nimic dincolo de aparentele unei moluste nesemnificative sau poate pentru ca nu mai am motive suficiente ca sa vada dincolo de ele.

Si de ce m-as deranja? Nu am motive si nici inclinatii sa-i inteleg sau compatimesc. Pentru mine sunt o masa de moluste nevrednice nici sa se miste!