Sau mai bine zis “Valoarea unei vieti”! Incerc in ultimul timp sa raspund la intrebare si chiar nu am idee de ce e atata de ciudat si complicat. Poate pentru ca peste tot ti se spune ca “vointa si dorinta te duc unde vrei sa fii” sau altele pline de “vraja” cu increderea in sine si optimism. Sau poate pentru ca nimic din ce e insirat deasupra nu are vreun efect si te zbati la fel in “baltoaca” aleasa cu grija la interviul cu marele manager (care apropo nu stie nici macar unde e toaleta in firma dar face totul pt angajati).
Sau poate pentru ca; si aici sunt absolutamente subiectiva; nu mai exista impulsuri sa visezi. Nu mai este acel avant de a gasi o lume in care sa te simti liber sa creezi. Nu mai este aceeasi nevoie sa folosesti neuroni cand daca acorzi semenilor tai doar 10 min din timpul tau vei afla mai multe decat iti poti tu imagina vreodata.
Nu mai am nevoie sa visez multumita voua, dragi mei co-oameni, voi cei care imi oferiti toate ipostazele si gandurile voastre pe gratis si de nereturnat. Nu ca as avea folos de ele sau le-as cere insistent. Nu, e de ajuns doar sa fiu in preajma voastra si nu mai e nevoie de visuri, vise, etc, etceterea.
