E mai usor sa schimbi “decorul” decat sa incerci sa comunici cu el/ea; de ce te-ai deranja cand stii ca nu urmeaza decat un sir intreg de “ce frumos e afara”, “ce e pe la tv nou”, “ai auzit de…?”. Cu ce scop am mai deschide gura sa aflam daca respectivul(a) are si creier. Nu dorim sa stim si asta, mai ales dupa. Ce sens ar mai avea? Nu te-ar mai influenta cu nimic in starea de bine euforica ce te-a cuprins. E exact la fel pentru tine daca adoarme bustean sau daca pur si simplu dispare atunci cand spui “ce bine a fost!”.
Unde apare linia intre om complet si doar un mijloc carnal? Cine anume trage linia sau ce o determina?
Intr-adevar e mult mai lejer sa nu te chinui sa tii minte detalii, sa treci ca si pasager prin vietile altora incercand sa o imbogatesti pe a ta cu imaginile si momentele altora. De azi am decis sa nu mai atentez la vreo conversatie, nu am nevoie de momente “istete” daca treaba merge bine si fara. Mai bine ca vartejul, nu stai mult, iei ce doresti si apoi iesi incet, pe nesimtite si cu fata senina.
