Sa ma privesti

                   Sa ti se deschida ochii asupra mea si sa ma vezi asa cum stau acuma , aplecata spre un hau de munte cu mintea golita de orice gand in afara de dorul ce se resimte in fiecare celula a mea . Dor de a te cuprinde cu privirea , cu bratele deschise !                               

              Dar in momentul in care ma privesti eu sunt prea departe de tot ce e planuit si ridicat de brate omenesti , de masini si “apartamente-chibrit” . Am langa mine doar aerul taios pe care-l rasufla ceata si simt k exista doar prin faptul k simt  rucsacul ce mi-apasa  umerii .          

                  Nu ma mai am pe mine , am doar imagini langa mine si in mine , am devenit album si ma rafoiesc incet , incet sa ma opresc la ce ma incanta mai mult .                

                       Nu stiam acum daca sa ma mai intorc spre ceilalti sau sa raman suspendata in aerul haului , pe acele brazilor . Un latrat , un clinchet de zgarda si un tropot usor in spatele meu si Akira imi asigura tranzitia spre lume , prin agitatia ei canina debordanta .       

               Sa ma privesti ca pe un album ce a stocat in arhiva oculara toate minunatiile din lipsa ta . Sa ma rasfoiesti si sa ma intorci spre a sorbi toate ce le-am pastrat doar pt tine!

Reflexia cui?

              In toata camera intuneric obscur de toamna tarzie plin de violet ametitor , ma uit atent abrsorbind imaginea peretelui proaspat vopsit. Incerc sa-mi dau seama unde mai e nevoie de corecturi .        

             Analizand suprafata plina de suisuri si coborasuri din fata mea ma opresc brusc…. O oglinda, uitasem de ea asa atarnata intr-o parte pe peretele pe care il evitam din obisnuinta.    

              Ma apropii si dau la o parte valul ce o acopera .  Imaginea ce se reliefa in fata ochilor mei nu era cea a unei Maria puternice si zambitoare…a celei pe care tu credeai a o fi lasat in urma …     

              Vag , de undeva din spate se impune zambetul  cald al unor ochi albastri care ma privesc fix…. Unde s-a scurs timpul?     

              Cine sunt eu? Oare de cat timp nu m-am mai privit eu pe mine?  M-am concentrat sa privesc si sa sondez in mine … uitasem k eu nu eram  doar suflet sangerand …. si ca ceilalti nu ma vad pe mine asa cum am stiut si simtit  eu , ci pe cea reflectata de oglinda…     

                Acuma incet ca un vis indepartat imi aduc aminte de toate datile cand vedeam relexia acestei fete in  vitrinele magazinelor si nu  stiam ca eu am devenit acea „reflexie” a unui corp uman aflat in tranzitie sufleteasca fara un ghid si fara norme …                     Oare ai mei sa fie ochii adanciti in orbite cu acea umbra de renuntare in sclipiri ? Ai mei sunt obrajiti intipariti cu durerea noptilor vegheate in intunericul singuratatii? Ale mele buzele albe si vinete pe al caror colt se simte inca amaraciunea sufletului solitar chiar langa dulceata sarutului tau ?    

                  Cine sunt : reflexia sau eu ?   

Repros sau doar declaratie …..

        A inceput totul k o joaca. O joaca de oameni mari care pe parcurs devin copii si in cele din urma nu se mai recunosc nici ei pe ei …. Nu am crezut k joaca ta se va preschimba si ma va transforma radical.            

              Cu cat tu ai impins limitele mai departe cu atata eu cedam mai mult din dorinta de a-ti face pe plac si de a nu te alunga. Am gresit sau nu in a incerca sa ma cunosc si te  cunosc in ipostaze si situatii mereu inedite pt amandoi ?

          Nu exista un lucru mai ciudat si mai debusolant  ca situtia de a fi lasat in bezna si de a te simti de vina. de a nu stii ce a determinat cursul evenimentelor ….

                 Din moment ce nu apare la interval un semn de viata , de ok sau de ura ;  e normal k primul impuls sa fie acela de a te auto-invinovati, de a te subestima si dispera.           

                  Odata cu plecarea ta s-a schimbat si casa mea. Nu ma mai simt la fel in ea si nici ea nu mai pare a fi ea insasi de atunci. Tot spatiul s-a transformat in amintiri si nu pot face decat sa stau intr-un colt si sa rememorez clipele cu tine.              

                Ipostazele in care mi-ai aparut, un zambet.. o privire.. o gluma..o atingere… Nu se sterge totul, ci sunt foarte vii toate imaginile ce-mi apar in fata mea. Mi-e greu sa traiesc fara tine de parca as fi uitat cum sa exist pt mine, singura…. 

Lingering

     Dor… atatea moduri de a exprima acest sentiment : nostalgie , tanjire , tanjala , etc etc etc … dar poate fi el constrans in niste cuvinte, definitii ?  limitat la doar un anumit numar de litere seci si plate ?         

              senzatie sublima de pierdere in timp si spatiu , de uitare a fiintei tale pt k nu mai e acel ceva ce te poiecta pe fasia de ecran a stelelor  … unica raza de soare o aduce o amintire sau un crampei din fata celui dorit sau a vorbelor sale … o zi in Paradis daca reusesti sa devii chiar si pt o secunda centrul de atentie al acestei persoane …. 

                 sa simti k in jurul tau se strange intunericul ca o centura a Albei ca Zapada , pana te apropi cu pasi marunti de lesin ..   

                dar e doar un lesin psihic din care nu iti poti reveni , o stare de legumicola … devii un simplu trecator in propria viata care nu poate interveni la ceea ce i se intampla …      

              o fiinta catatonica cu destin sumbru de singuratate .. pedeapsa mai grea decat vesnicia .. risc de a-ti pierde mintile incercand sa te tii ocupat k sa nu ramai singur…    

             Singuratate   … cuvant infricosator pt oricine , cautat doar de cei coplesiti dar numai pe perioade limitate de timp … si fara o cunoastere profunda si amanuntita a tuturor senzatiilor care insotesc aceasta stare …      

             cine poate spune k se iubeste intr-atat incat sa poata supravietui doar pt el si prin el pt restul timpului … sa fie doar el cu el si sa nu simta k ceva e in neregula cu el cand incepe sa se stranga centura din ce in ce mai tare pana il obliga sa dispara orice urma de umanitate din el ….         

Everything must go !

Forfota in jurul rafturilor cu papuci pe care nici in veci nu as putea macar sa-i incerc … susoteli si rasete infundate , icnete la proba „ obielelor ” most cherished … zambete satisfacute pe fetele asudate datorita in-capacitatii locului de a face fata avalansei doritorilor de semne firmei …

    simplu moft sau ceremonial rituos de a impopotona corpul nostru? metoda de a atrage admiratia  prietenilor ( „ mei, e de la Leonardo , mei , intelegi ? Leonardo „ )

          un afis cu magicele cifre declanseaza o isterie aproape si tot orasul se umple de sacose colorate cu insemnele potrivite … kind of o mica armata , suporteri infocati sau doar fetze cu un mare semn pe ele k apartin aceleasi clase „ conducatoare ”

          doar daca nu cumva ai tupeul murdar de a nu tine o asemnea sacosa in mana .. si atunci te vei numara printre looseri grupului care nu fac „fata”  buna trendului.. tradatori de neam si de firma…

             In fata unui tip cu un maiou de un distinguished good taste , roz complet Kenvelo si nelipsiti ochelari vedeta ( ii stiti toti pe cei tip ca-de-musca )  ma observ si ma retrag … lejer neica, nu sunt ochelarii indimidanti pe care ii poarta sau luminozitatea rozului , ci lipsa de spatiu pe trotuar a blondinei tapate de langa el desprinsa parca dintr-un videoclip FHM  …

            care  dintre ei cu imaginea pictata a firmelor si eu cu my casual look de haine adunate pe parcurs vremii in functie de dispozitia psihica are mai multa clasa ? imagine personalizata si stil individual ? se mai cunsoc termenii sau devenim simple cataloage ambulante ?

“ My body’s broken, yours is bent “

                .. ai simtit  vreodata   aceea  senzatie de  saturatie  , de  arazatoare  plictiseala  care  te  mistuie  incet  fara  sa-i  poti  veni de  hac ?  sa  zaci  pe  o  parte  sau alta, cu  ochii  in  tavan  si  sa  nu  fi  in stare  de  a scoate  un  cuvant .. sa faci  o miscare …

                 sa  simti  k  nu  ai  pt  ce deschide  ochii  si  sa  te  mai  dai  jos  din  pat  pt  k  totul  pare  asa  debusolant  de  absurd  atunci  cand  e  privit  in  ansamblu … sa  te  sufoci  incet  incet  in  mod  delirant  doar  pt  k nu  mai  ai  acea  vlaga  in  tine  k  sa  tragi  aer  in  plamani …

                     sa  te  indrepti  pe strazi  fara  o  directie  anume  doar  cu  gandul  k  trebuie  sa  ajungi  „undeva”  la  un  refugiu  pt  k  nu  mai  esti  in  stare  sa  suporti  zgomotul  de  langa  tine  sau  pt  k  in  fiecare  secunda  te  vei  prabusi  in tine  cu  zgomot  surd  si  nimeni  nu  va  stii … vei  ajunge  doar  o  umbra  in  viata  altora  si  nimeni  nu  va  stii  k  tu  ai  fost  cu  adevarat  aici  pe  lumea  asta  si  ai  facut  parte  din  universul  lumesc  al  tuturora …

                              sa  auzi  doar  sunetul  infundat  al  asfaltului  sub papauci  fara  sa  poti  reactiona  la  nimic … sa  te  misti  k  un  robot  neprogramat  decat  sa  respire  si  sa  se  miste  fara  un  scop  precis …

                      sa  te  cufunzi  din  ce  in  ce  mai  mult  in  tine  pana  in  momentul  in  care  nu  vei  mai  fi  in  stare  sa  auzi  decat  picaturile  de  sange  care  iti  curg  prin  vene …   

                           sa  lasi  sa   treaca  zilele pe langa tine… sau  sa te  holbezi  neincetat  la secundarul  unui  ceasul  numarand  si  scazand  fiecare  clipa  care  trece  din  viata  ta  si  sa  te  gandesti  k  nu  ai  fost  tu  cel  care  a cerut  acest  „ dar  minunat ” .. ai fost intrebat ? consultat?  

                      si  in  punctul  asta  sa-ti  dai  seama  k  o  mare  revelatie  k  nu esti  decat  TU  pt  tine  si  pt  nimeni  altcineva  si  k  viata  ta  s-a  scurs  in  mod  bizar  in  mijlocul  lumii  si  atat  de  departe  de  ea  … fara  sa  fi  avut  macar  o  singura  sansa  de  a  influenta  inima  cuiva .. de  a-l  face  atent  sa descopere  cine  esti  TU !!!

„Doar dragostea invinge timpul !”

           Cine  mai  crede  ca  acest  lucru  e  pe  deplin  adevarat ?  Mai  ales  dupa  ce  vezi  atatea  povesti  siropoase  in cinematografie parca  desprinse  din  viata  si  atata  de departe  de adevarul  crud  al  banlitatii  si  a ceea  ce  ne  inconjoara ? 

                 Da , dragostea  poate  salva  un  om  de  alte  variante  ale existentei  sale  dandu-i  un sens  vietii. Nu contrazic   binefacerile sentimetului ,  dar  nu cumva  s-a tranformat  in timp  intr-un  panaceu?  Pt  dintre  cei  mai  multi  dintre  noi  fericirea  a  devenit  echivalenta  cu placerea.  Amandoua  sunt  la  fel  de  subiective . Poti fi  fericit  cand  te uiti  in ochii altuia  si-i  citesti  iubirea , dar  si atunci  cand  savurezi  o cafea  buna , cand  fumezi  o  tigara  in  tihna  sau  cand  reusesti  sa  ajungi  la  toaleta  in  timp  optim !

               Si  totusi ,  singurele  adevaruri  reale  ramase  ca  un  liman  si  etalon  in  acelasi  timp sunt  cele  ale  gravitatii , ale relativitatii  si  a scurgerii  timpului !  Nu le  poti  schimba  si  nici  influenta . Esti  o  mica  insecta  in tabloul   imens  al lumii  si  universului.

                          In  final ,  constientizand  toate  acestea  ce-ti  ramne  de  facut?  sa  te  resemnezi ..  sa te opui .. sa  cautii solutii … sau  sa  te bazezi  pe  dragostea  care  invinge  toate obstacolele ….  Eu  una  renunt  la  toate  pt  mine deoarece asa cum zicea si  “marea ganditoare in viata”  Nelly Furtado  ( ) „ life  is  too short  to  live  it  just  for  u” ……

Haven’t u heard ? Conscience is DEAD !

             Degeaba  mai  stai  acum  intr-un  colt  incercand  sa  despici  firul  in n-spe  mii  de  parti  , intreg  nu  va  fi  niciodata !  Ia-l  asa  cum  e  sau  las-o  balta  si  fa  altceva .

            Trecutul  nu  se  va intoarce  , va  ramane  trecut  fie  ca  vrei , fie  k  nu … te  impotrivesti  ca  un  pepsi  combinat  cu  mentos ,  dar  se  sensibilizeaza  cel  ce  a  taiat  in  bucatele frajurate   viata ta      Sau  stai cuminte  in colt  fara  sa  faci  nimic  pana  acel  chef  sadic  de  a despica  va  trece  cu  de  la  sine  putere!            

                      Faci  un  pas  in  camera  ii vezi  poza  cu acei  ochi  sublim  de albastrii  care  ti-au  dat  fiori  de cum  le-ai  intalnit  privirea … te simti hipnotizat si  picioarele  ti s-au  prefacut  in  plumb .. decizi k e timpul  sa  faci  un  dush  rece  pt  a  simti  realitatea … senseless…. Sau  mai  zis  Senses  de  la  Avon  si  iara  esti  prins in vartejul  amintirilor  la  cum  i  se  scurgea  apa  pe  corp  venind spre  tine  si  Gata !   U’r  down  the  drain … u’r entirely   and  truly  mentally  screwed ….  

                  Te-ai  simtit   bine  acum  cand  stii  k  ti-ai  desavasit  capodopera ?     si   eu  zac  in  sirul  amintirilor   tale  de  seductie  inlantuite  in  jurul   vietii  tale ?  o   boaba .. o  farama  de  idee ..  nici  macar  suficient   suflet  investit  in  ea  pt  a o  putea  numi  fiinta…. 

Un De Ce retrospectiv

DE  CE?     

       De  ce  sa  sufar  eu ? … sa  plang ? … sa  adorm  singur  ?  .. sa  nu  am  pe  cine   suna ?           Mi  se  intampla  rau doar  mie ?   sunt  nori  de  ploaie doar  deasupra  mea? ….  numai  in  capul  meu  se  sparg  toate ? … numai  eu  sunt  de  vina ?           

             Intrebare  obsedanta ,  aproape  recidivista  in  gandurile  si  viata   unui pesimist  sau  a unei  persoane  care  nu  reuseste  sa  prinda  acel  minut  de  fericire  langa  cineva.  Te  apuci  sa citesti  tot  ceea  ce  s-a  scris  despre  soarta ,  destin ,  karma  in speranta gasirii  unui  raspuns. 

              Si  de   ce ?  Doar  pentru  ca unei  persoane  i s-a  parut mai  comod  sa dispara  in  tacere  acuzatoare ?  Sau  pentru  ca  nu  ai  reusit  inca sa  „prinzi  in  mreje”  acea  persoana  la  care  ti-e gandul mereu?  Sau  pentru  ca  pentru  tine totul  e  o  continua  moina ,  toamna  tarzie  si sufocanta  in  timp  ce  pentru  ceilalti  a  sosit  primavara ? 

                     Sfaturile  celor  din  jur  te  lasa  rece ,  nici  macar  buna  lor intentie  nu-ti mai  este  de  folos  … Cum  ar  mai  putea  impresiona  ceva  cand  pentru  tine  a inchide  ochii e acelasi  lucru  cu  a-i deschide ?       

                De ce?  Sa  fiu  eu  singur ?  sa  nu  reusesc  nimic ?  sa  ma  plafonez  aici  sau  mai incolo ?

Inca o zi cu soare diluvian

           Fumul se ridica cu mii de picioruse, se strecoara printre crapaturile din varuiala tavanului … si in cadrul creat de el apar fragmente din cele traite in ultimele luni.. fetze… cuvinte.. idei… cu cat incerc sa le descopar sensul cu atat ele se vor amsteca devenind un vartej ametitor din care imi va ramane doar o singura imagine in fata ochilor… 
           Ca sa continui maretzul proiect inceput data trecuta cu conceptele de High si Down… tind sa cred k cel de-al doilea imi este mult mai apropiat si mai familiar deoarece nu am dus lipsa de persoane care sa ma “ajute” fff prietenos de a ajunge in aceasta stare de sublima delasare lamentabila si singuratate dorita si cautata…. 
            Si in asemenea stari nu-ti doresti decat sa fii lasat in pace sa-ti revii, un timp pt k apoi vei cauta ceva sa te impulsioneze.. sa-ti dea un branci in realitate si lume… si nu mai reusesti sa suporti acele persoane care iti spun “totul trece” , “se putea si mai rau..uite ce a patit X, Y, Z” ..(si lista continua cu povesti din ce in ce mai sordide fata de durerea nestavilita care iti rupe din tine inauntru incetul cu incetul pana cand nu ramane decat o rana mereu deschisa)…  Incerci sa cauti pe cineva cu care poti impartasi o conversatie fara k acele platitudini si clisee sa se repete , dar se pare k ducem uneori lipsa de imaginatie sau nu exista acea persoana care sa fie pe aceeasi lungime de unda ca si tine … Ajungi sa atingi un record in ceea ce priveste monologul interior neintrerupt…
             Sinceritate… o farsa.. o minciuna deghizata (k tot ne place noua fetelor sa fim mintite frumooos )  Alte cuvinte deghizate sau incercand sa NE deghizeze pt a nu parea asa de terni si de fatarnici cum suntem …
             Apropo, nu poate exista acel concept de “sinceritate totala intr-un cuplu” pt k asta ar duce invitabil la pierderea irecuperabila a misterului si a originalitatii unui individ in fata celuilalt. Sa fii vazut asa cum esti tu pe dinauntru, cu idei, sentimente nasoale, de bine sau rautacioase, inselator, ascuns, hidos sau pur si simplu patetic. Sa fii pe un piedestal fara nici o urma de pavaza , sa renunti la tot ceea ce insemni tu in privinta principiilor si conceptelor din tine doar pt k celalalt sa te cunoasca. Sa imparti chiar si ultima faramitza din tine cu celalalt. Sa devii un maldar de idei si de sentimente , vorbe aruncate .. un cocolos nefolositor si neatragator pt k nu mai prezinti interes in nici o directie . Sa fii ingenunchiat la dispozitia bunului plac al celuilalt numai pt k ati dorit sa creati ceva impreuna si sa te gasesti in situatia de a contuinua sa te tarasti k un vierme singur pt k nu ai puterea de a surade in fata culorilor superbe ale unui fluture deoarece ti se par o pierdere ilogica de spatiu.. Si intr-un final sa te trezesti singur intr-o lumina orbitoare inconjurat de oamenii fara a putea fi capabil sa vezi pe cineva sau ceva pentru k in mintea ta auzi doar doar anumite cuvinte si pentru ca privirea ta poate cuprinde doar o anumita imagine. Sa fii lasat ca o carpa nefolositoare fara a stii ce draq a mers asa de prost si tu nu ai observat deloc.
         Va aparea intrebarea fireasca daca se merita sa te lasi asa de “deschis”, sa te lasi intrevazut de celalalt pana in punctul in care tie nu-ti va ramanea nici un loc in care sa-ti ascunzi mizeriile tale sentimentale. Dupa toate cele spuse raspunsul logic va fi NU .. si cu toate astea o parte din tine nu va fi cum trebuie sa fie pt k nu ai cu cine imparti o cana de cafea.  Alegerea care va aparea in continuitatea acestor ganduri este dintre : a fii singur in taraiala banala si zilnica a supravietuirii tale in urma dezastrului catastrofal din viata ta sau a incerca sa te “deschizi” din nou , sa imaprti cu cineva aerul pe care-l respiri… 
           Daca in urma acestor “imparteli” ramai doar cu un gust amar si o intrebare ce ti se citeste pe fata stupefiata “wtf? mie mi s-a intamplat asta?” atunci mai bine am sa spun Pas si voi inclina spre credinta mea ca totul e o gluma ancestrala si ca totusi lumea merge inainte.. oriunde acest “inainte” ar insemna ….